Tot mai mulți tineri ies șomeri de pe băncile facultății pentru că nu reușesc să își găsească un loc de muncă. Sau pleacă în străinătate, unde prestează o muncă mult sub demintatea lor.

Vrei ca aceasta să fie și soarta copilului tău?
Dacă nu, atunci este cazul să iei măsuri din timp și să investești cât mai devreme în educația sa.

Dacă vrei să-ți scapi copilul de povara muncii prost plătite și de pericolul șomajului și să-i asiguri un loc de muncă bine plătit după terminarea studiilor…

Atunci înscrie-l la cursuri de limba germană.

Cea mai buna investitie pe care o poti face in viitorul copiului tau

De ce limba germană?

  • Este foarte căutată
Pentru că este una dintre cele mai căutate limbi străine de la ora actuală de pe piață. Numărul locurilor de muncă pentru vorbitorii de germană a crescut mult odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, iar tendința se menține.
În prezent există peste 250 de oferte de locuri de muncă cu limba germană doar în București (sursa) și tot mai multe companii străine aleg să-și externalizeze serviciile în România.
  • Sunt tot mai puțini vorbitori
În același timp, numărul real al vorbitorilor de germană este în scădere, conform declarațiilor companiilor de recrutare (sursa).
  • Salarii foarte mari
Limba germană este mult mai bine plătită decât limbile latine – precum franceza sau spaniola. Un salariu de încadrare pentru un absolvent poate începe de la 3000 lei net pe lună.
  • Deschidere către occident
În plus, știind limba germană, copilul tău poate opta să plece la studii în Germania, Austria sau Elveția, ceea ce-i va deschide poarta către occident și o mulțime de oportunități internaționale în carieră.

notebook-1198156_1920

Nu există o vârstă minimă pentru a începe să înveți o nouă limbă străină

  • Copiii învață o nouă limbă mai ușor și mai repede
Copiii cu cât sunt mai mici, cu atât învață o limbă străină mai repede. În plus, deprind cu mult mai mare ușurință pronunția specifică și structura gramaticală a limbii respective, un lucru destul de dificil pentru adulți.
Un studiu efectuat de Francois Thibaut, directorul Language Workshop for Children din New York City, arată faptul că ne pierdem capacitatea de a auzi și produce anumite sunete dacă nu suntem intrăm devreme în contact cu ele (sursa).
Expunerea copilului la o limbă străină încă de la o vârstă fragedă, ușurează învățarea ulterioară. Chiar dacă micuțul poate nu rămâne conștient cu un mare bagaj de cuvinte, simplul auz al respectivei limbi (presupunând că o aude vorbită de un nativ sau un profesor care vorbește la nivel nativ) îl va ajuta să o învețe mai ușor ca și adolescent sau adult și să o pronunțe corect.
Iar dacă ți-este teamă ca micuțul tău va ajunge să încurce limbile, află că este doar o prejudecată.
  • Copiii bilingvi se exprimă și se concentrează mai bine
Studiile recente arată faptul că acei copii care cresc bilingv se exprimă mult mai bine chiar și în limba lor maternă, decât o fac copiii care știu o singură limbă. Învățarea unei a doua limbi stimulează dezvoltarea regiunii creierului asociată cu concentrarea, rezolvarea de probleme și funcționarea executivă (sursa).
  • O limbă străină întârzie îmbătrânirea creierului
Iar alte studii arată că persoanele bilingve sunt mai creative, iar creierul lor îmbătrânește mai greu și este mai puțin predispus la boli de tipul Alzheimer (sursa).
  • Cine știe germana învață mai ușor engleza (reversul nu este valabil)
În plus, învățarea unei a doua limbi facilitează procesul de învățare a limbilor străine în general. Asta înseamnă că după ce au învățat germana, celor mici le este mult mai ușor să învețe engleza. Cele două limbi sunt înrudite, iar gramatica englezei este mult mai simplă decât cea a limbii germane.

t822761_German-Articles-Grammarly

Copiii învață intuitiv!

  • Se învață eficient
Cea mai eficientă învățare este cea care stimulează principalele 3 simțuri. De aceea lecțiile de germană au deopotrivă componente vizuale, auditive și chinestezice.
  • Jocul este o componentă principală a lecțiilor
Metoda de predare a cursurilor este adaptată micuților. Copiii învață cel mai bine prin joc. Astfel lecțiile sunt alcătuite în mare parte din jocuri și activități menite să le stimuleze curiozitatea și să le crească plăcerea de a învăța.
Jocurile sunt completate de cântecele care au rolul de a întări memoria muzicală a celor mici și de a le fixa structurile gramaticale într-un mod plăcut și antrenant.
  • Se lucrează în echipă
Copiii sunt încurajați să descopere singuri și să învețe unul de la altul prin activități de echipă, care le dezvoltă abilitățile de comunicare.
Iar pe pagina de internet vor fi puse la dispoziția părinților resurse gratuite prin care se poate suplimenta studiul de la clasă. Cu cât cei mici sunt expuși mai mult unei limbi străine, cu atât o învață mai repede.
  • Se pune accentul pe accent
Pronunția corectă a limbii este neglijată de cei mai mulți profesori de limba germană, inclusiv în grădinițe și școli cu predare în germană. Însă aceasta este de o importanță capitală în comunicarea cu străini și odată însușită o pronunție greșită se schimbă mult mai greu.
Cursurile pun foarte mare preț pe o învățare corectă a pronunției și a accentului nativ încă de la bun început.

Picture1

Cine sunt?

  • Am crescut cu limba germană
Numele meu este Daisa Protescu, am început să învăț limba germană în familie, la vârsta de 3 ani, iar apoi am studiat limba germană matern la grădiniță, școală, facultate și master. O vorbesc la nivel nativ spre deosebire de majoritatea profesorilor de germană din București care au învățat-o și o vorbesc la nivel de limbă străină.
  • Știu să învăț eficient
Am absolvit Colegiul German Goethe din București (2007), în calitate de șefă de promoție și Academia de Studii Economice București, secția de administrarea afacerilor în germană cu nota 10 (2010 licența și 2012 master).
  • Am avut foarte mult contact cu nativi
Am lucrat din primul an de facultate numai pe posturi în limba germană și am avut foarte mult contact cu nativi din Germania și Austria.
  • Am experiență de lucru cu copiii
Am început să lucrez cu copii din anul doi de facultate (2008) și am experiență de predare atât în after school-uri, cât și în cadrul orelor particulare.
  • Folosesc programa germană
În ultimul an mi-am rafinat propria metodă de predare a limbii germane cu rezultate foarte bune. Are la bază cele mai recente studii în materie de învățat și programa folosită în Germania pentru a-i învăța germana pe copiii imigranților cu scopul de a-i introduce în sistemul școlar normal.

 

Foto0091
Eu, împreună cu sora mea mai mică

Detalii pentru înscriere:

În momentul de față sunt grupe în formare.

Click aici pentru mai multe detalii despre tarife și grupele în formare

Cea mai bună investiție pe care o poți face în viitorul copilului tău

Leave a Reply